
În luna august curent, laboratorul interjudețean de expertize criminalistice Cluj al Institutul Național de Expertize Criminalistice din România a efectuat încercări inter laborator, organizate la inițiativa Centrului National de Expertize Judiciare din Moldova.
Încercările au fost efectuate pe domeniul expertizei tehnice auto, anume, la specialitatea ”Expertiza circumstanțelor accidentului rutier”, la care CNEJ a aplicat la rândul său, la MOLDAC pentru extinderea acreditării conform ISO/CEI 17025:2006. Laboratorul din Cluj deține acreditare, de mai mult timp, la acest tip de încercări de RENAR (organismul de acreditare din România), cu certificatul LÎ-762.
Este îmbucurător faptul, că au fost obținute rezultate similare, ceea ce dovedește același nivel de competență a experților judiciari moldoveni și români.

