La data de 20-22 octombrie 2022, angajații CNEJ au participat la Conferința internaționalăde ştiinţe criminalistice cu tema: „Știinţele criminalistice în slujba adevărului judiciar” ediţia a x-a, organizată de către Asociaţia Criminaliştilor din România, cu care CNEJ are încheiat acord de colaborare.Partenerii conferinței au fost: Institutul Naţional de Criminalistică din cadrulInspectoratului General al Poliţiei Române, Universitatea Româno-Americană Bucureşti, Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti și Universitatea „Valahia” din Târgovişte.
La eveniment au participat personalități notorii din domeniul criminalisticii din mai multe âări, precum: România, Elveţia, SUA, Canada, Singapore, Franța, Germania, Israel, Italia și alte state.
Lucrările conferinței s-au desfățurat după o experiență de douăzeci de ani de activitate a asociației criminaliștilor din România. În cadrul acestei conferințe, angajații CNEJ au prezentat două articole pregătite în comun cu experții judiciari din cadrul CNA (Cataraga O., Petcovici P., Belibov L., Lopatenco I. - angajați CNEJ, Prisăcaru V. – angajat CNA), expun cercetările științifice cu îmbunătățirii practicii de soluționare a prblemelor înaintate de către ordonatori experților judiciari, cât și a calității rapoartelor de expertiză judiciară, pe zona argumentăii științifice a concluziilor formulate de către experți.
În același timp, în cadrul acestui forum s-a identificat necesitatea organizării unei conferințe în comun cu toate instituțiile de expertiză judiciară din țară, la care se vor aborda problemele cercetării locului faptei cu utilizarea mijloacelor tehnico-criminalistice moderne și aplicarea tehncii de fixare în regimul 3D. Aceste aplicații vor fi demonstrate de producătorii de tehnică criminalistică din Germania, care au dat acordul să țină acest traning în Chișinău, of-line în luna aprilie 2023.
Sursa: LMȘ



