La data de 12 decembrie 2025, dna dr. Olga Cataraga, Director al Centrului Național de Expertize Judiciare (CNEJ), din subordinea Ministerului Justiției al Republicii Moldova, și dna Elizaveta Cernei, juristă în cadrul CNEJ, au participat la Conferința Internațională privind Sistemul Convenției Europene a Drepturilor Omului – Executarea Hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, organizată sub egida Președinției Republicii Moldova la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor naționale, experți internaționali, judecători, procurori, avocați, funcționari ai autorităților publice, precum și membri ai structurilor Consiliului Europei.
Conferința a inclus sesiuni tematice dedicate responsabilităților instituțiilor naționale în procesul de executare a hotărârilor CtEDO, mecanismelor de supraveghere exercitate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, schimbului de bune practici din alte state europene, precum și rolului cooperării interinstituționale în prevenirea încălcărilor sistemice și consolidarea unui sistem de justiție eficient. Un subiect aparte l-au constituit provocările și particularitățile privind protecția drepturilor omului în regiunea transnistreană.
Prezența unor oficiali de rang înalt ai Consiliului Europei și a reprezentanților guvernelor din mai multe state a creat un cadru favorabil pentru dialog profesional, schimb de experiență și identificarea unor soluții concrete de îmbunătățire a implementării Convenției Europene a Drepturilor Omului în Republica Moldova.
Centrul Național de Expertize Judiciare adresează sincere mulțumiri organizatorilor – Ministerul Justiției, Direcția Agent Guvernamental, Consiliul Europei și partenerilor implicați – pentru invitație, profesionalism și oportunitatea de a participa la un eveniment de importanță majoră pentru consolidarea statului de drept și a standardelor europene în domeniul drepturilor omului.
Sursa: LMȘ





