În contextul campaniei de caritate "Doar din Suflet" lansate de Ministerul Justiției în perioada în perioada 16 aprilie – 14 mai 2021, întregul colectiv al Centrului Național de Expertize Judiciare a demonstrat solidaritate, implicându-se și contribuind pentru asprijinifamiliile cu mulți copii, care se află în dificultate.
În cadrul Campaniei au fost ajutate două familii din s.Pănășești, r-nul Strășeni, o familie cu patru copii, crescuți doar de mama acestora și o familie cu trei copii. De asemenea, a fost susținută o mamă solitară din s.Căpriana, care crește și educă de una singură cinci copii. Atât părinții, cât și copiii acestora au rămas surprinși de darurile frumoase și atât de necesare, oferite din suflet de întregul colectiv al Centrului Național de Expertize Judiciare.
În acest context, încurajăm toți doritorii să manifeste mărinimie și să contribuie cât de puțin întru susținerea acelor familii, încercate greu de soartă, celor care cu adevărat au nevoie de ajutor. Centrul Național de Expertize Judiciare aduce sincere mulțumiri tuturor angajaților pentru implicare și contribuție.

