În perioada 18-19 octombrie 2024, la București, se desfășoară Conferința Internațională deȘtiințe Criminalistice, organizată de Asociaţia Criminaliştilor din România, Ediţia a XII-a, cu tema: „Impactul inteligenței artificiale în activitatea de identificare criminalistică”, reunindu-se cei mai buni criminaliști teoreticieni și practicieni din ţară și străinătate, cu înaltă recunoaștere profesională: Canada, SUA, Monaco, Polonia, Israel, Grecia, Germania, Marea Britanie, Italia, Ucraina, Republica Moldova, China etc.
Sesiune de prezentare a lucrărilor a fost structurată în trei paneluri de discuție: Inteligența artificială și identificarea criminalistică; Inteligența artificială și expertiza criminalistică; Interferența criminalisticii cu alte științe pentru аflаrеа аdеvărului judiciar. În cadrul forumului, colaboratorii CNEJ: dna dr. Olga CATARAGA, director al Centrului Național de Expertize Judiciare și dl Piotr PETCOVICI, director adjunct, experți judiciari de categorie superioară, au prezentat articolul științific: „Aspecte moderne de digitalizare și inteligență artificială în expertiza judiciară”, în care a fost abordat subiectul digitalizării și inteligenței artificiale, aplicarea lor în activitatea de expertiză judiciară, iar dl Lilian BELIBOV, expert judiciar, director adjunct al CNEJ și expertul judiciar- dl Nicolae LEFTER, au prezentat articolul științific cu tema: „Examinarea și expertiza complexă, sunt oare noțiuni identice?”.
Articolele experților criminaliști vor fi publicate în „Revista Română de Criminalistică” şi în „Romanian Journal of Forensic Science”. Această publicație, în limba engleză, este indexată în trei baze de date internaţionale: EBSCO host Research Databases, ProQuest și WorldCat.
Pe această cale, ținem să le mulțumim participanților, în special, prof univ. dr. Gheorghe POPA, expert criminalist, Preşedintele Asociaţiei Criminaliştilor din România pentru invitație, colaborare, precum și dnei dr. ing. chimist Maria-Georgeta STOIAN, expert criminalist, Secretar general al ACR, dorindu-le succese, noi realizări în activitatea Dumnealor!
Sursa: LMȘ




