La data de 16-17 mai 2023 Universitatea Ovidius din Constanța, în parteneriat cu Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat cea de-a III-a ediție a Conferinței internaționale de criminalistică „Emilian Stancu”, cu tema „ Probleme actuale ale criminalisticii și mediului”, atât cu prezență fizică, cât și în format on-line.
La eveniment au participat cercetători și experți de la universități și instituții de expertize criminalistice din România, Polonia, Ucraina, Italia, Cehia, Turcia, inclusiv și experți judiciari din cadrul Centrului Național de Expertize Judiciare.
Lucrările conferinței au prezentat un interes științific deosebit, dat fiind faptul că domeniul criminalisticii este un domeniu vast de cercetare. Astfel, în cadrul lucrărilor conferinței s-au abordat teme precum: Enciclopedia investigației criminale fenomenologice; Psihologia judiciară în audierea persoanelor cu referire la infracțiunile contra mediului; Procedeul probator al conservării probelor digitale; Aplicații inovative ale tehnicii imagistice în investigarea criminalistică a locului faptei și în examinările de laborator; Noi direcții de cercetare în expertiza judiciară din perspectiva protecției mediului; Opinia examinatorului și inteligența artificială în identificarea criminalistică a armei de foc și altele. Totodată, ținem să menționăm faptul că, de către colaboratorii CNEJ s-au prezentat 2 articole științifice:
1) „Refuzul și imposibilitatea în expertiza judiciară” - Dna dr. Olga Cataraga – director, dnul Piotr Petcovici – director adjunct și dna Silvia Lupu – expet judiciar;
2) „Sudiu de caz. Examinări grafice, treseologice și tehnice a documentelor” – dnul Nicolae Gurău – expert judiciar, șef al laboratorului criminalistic.
Astfel de evenimente au un impact pozitiv și semnificativ asupra consolidării/dezvoltării cunoștințelor în domeniul criminalisticii/expertizei judicaire, precum și a relațiilor din sfera profesională.
Mulțumim organizatorilor și participanților.
Sursa: LAP







