Linia telefonică de informare / anticorupție : 022-23-26-09

A A A
Centrul Naţional de Expertize Judiciare
Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

Centrul Naţional de Expertize Judiciare

SIMPOZIONULUI INTERNAȚIONAL DE EXPERTIZARE A DOCUMENTELOR

Lun, 06/15/2026 - 07:24 14

În perioada 11–12 iunie 2026, în orașul Wrocław, Polonia, se desfășoară cea de-a XXII-a ediție a Simpozionului Internațional de Expertizare a Documentelor (22nd Wrocław Symposium on Questioned Document Examination), unul dintre cele mai importante evenimente științifice dedicate expertizei criminalistice a documentelor și scrisului de mână.

La reuniunea științifică participă și doamna Irina Sapunji, expert judiciar al Centrului Național de Expertize Judiciare din subordinea Ministerului Justiției al Republicii Moldova, alături de specialiști, cercetători, cadre universitare și experți judiciari din numeroase state.

Programul simpozionului include un spectru larg de teme actuale și de interes major pentru comunitatea internațională a experților judiciari. Participanții analizează noile metode științifice aplicate în examinarea scrisului și a documentelor, soluțiile inovatoare din domeniul imprimării securizate, tendințele contemporane în expertizarea documentelor, precum și impactul inteligenței artificiale asupra cercetărilor criminalistice.

Totodată, este scoasă în evidență importanța consolidării cooperării internaționale în domeniul expertizei documentelor, schimbului de bune practici și armonizării standardelor profesionale, aspecte esențiale pentru creșterea calității și credibilității actului de expertiză judiciară.

Pe această cale, adresăm mulțumiri organizatorilor simpozionului – Departamentului de Științe Criminalistice al Facultății de Drept, Administrație și Economie din cadrul Universității din Wrocław și partenerilor implicați – pentru organizarea impecabilă a evenimentului și pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea cooperării internaționale în domeniul expertizei judiciare.

 

 

Sursa: LMȘ