În perioada 30 mai – 1 iunie 2025, reprezentanții Centrului Național de Expertize Judiciare (CNEJ): Alexandru Sajin și Dumitru Balan, au participat la Cursul de instruire PC-Crash, organizat de firma BRAHMS INTERNAȚIONAL, unicul reprezentant în România, Republica Moldova și Bulgaria al companiei DSD Austria – producătorul renumit al aplicațiilor software de reconstruire a evenimentelor rutiere PC-Crash și PC-Rect, în colaborare cu Universitatea Transilvania din Brașov – Departamentul de Autovehicule și Transporturi, în or. Brașov, România.
Cursul i-a vizat atât pe utilizatorii software-ului PC-Crash, cât și pe specialiștii interesați de achiziționarea și implementarea acestui instrument performant în activitatea de zi cu zi, iar, astfel de inițiative, contribuie semnificativ la îmbunătățirea cunoștințelor de specialitate, precum și la consolidarea relațiilor profesionale în domeniul expertizei judiciare autotehnice, confirmând angajamentul continuu al CNEJ în direcția formării și perfecționării personalului.
Exprimăm recunoștința organizatorilor – BRAHMS INTERNAȚIONAL, Universității Transilvania din Brașov, participanților pentru schimbul valoros de cunoștințe și experiențe profesionale.
Sursa: LMȘ




