La data de 10 februarie 2026, Centrul Național de Expertize Judiciare, instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției, a găzduit vizita de informare/studiu a unui grup de studenți ai Universității de Stat din Moldova.
Pe parcursul întâlnirii, studenții au manifestat un interes sporit față de activitatea instituției, parteneriatele de colaborare internațională, precum și cooperarea cu mediul academic național. Totodată, aceștia au avut oportunitatea de a se familiariza cu atribuțiile și competențele CNEJ, de a dialoga cu experții judiciari ai instituției și de a cunoaște domeniile de expertiză judiciară și specificul profesiei de expert judiciar, prin vizitarea laboratoarelor instituției.
Considerăm că această experiență reprezintă un impuls important pentru tineri, stimulându-le interesul și încurajându-i să se implice mai activ în procesul de formare profesională, cu scopul de a deveni, în viitor, specialiști bine pregătiți. Totodată, ne exprimăm speranța că o parte dintre participanți vor opta pentru o carieră de expert judiciar și se vor alătura echipei noastre.
Le adresăm tinerilor urări de succes și perseverență în parcursul lor academic și profesional, dorindu-le realizări remarcabile în atingerea obiectivelor propuse.
Mulțumim angajaților CNEJ pentru implicare și profesionalism.
„Cunoașterea este singura resursă care crește atunci când este împărtășită.” (Socrate)
Sursa: LMȘ / LEJIT







